Povestea asfaltului

Un cuvânt găsit întâmplator pe un site de poezii mi-a redeschis apetitul de a scrie şi de a medita asupra unui lucru înconjurător, ce spre surpinderea oricui nu ţine de natură ci de civilizaţie, tehnologie şi în mare parte aparţine oraselor de azi. Ţin, de mică, să cred cu tărie că orice are existenţă are şi viaţă, cât de puţină, chiar şi doar o scânteie, o strălucire uşoară. Lucrul inspiraţiei mele este de data asta asfaltul. Ne înconjoară şi totuşi nu îi acordăm deloc atenţie, poate doar atunci când gropile lui sunt prea adânci. 

El este cel care se încinge vara şi pe care aluneci  iarna, dacă nu este presărat cu sare. Îi inhalezi mirosul inconfundabil la contactul cu picăturile de ploie şi îl calci zilnic în drumul tău spre oriunde. Este pretutindeni şi acoperă străzile oraşului, fiind botezat cu nume infinite, faimoase sau nu. Este cel care suportă înţepăturile tocurilor prea înalte şi zgârieturile frânelor prea bruşte. Este cel care ne simte pasii în noapte şi cel pe care desenam cu creta în copilărie, când foaia ni se părea prea plictisitoare. Este cel care suportă mucurile de ţigară călcate şi cel pe care se aruncă de toate. Cel care se strică şi se lasă bandajat cu neglijenţă. El este cel care creează autostrada, cel furat. Este cel care ne simte greutatea şi care ne ştie amintirile, cel pictat cu alb şi cel care primeşte o mie de călători să îi viziteze trupul. Este nervos în curbe periculoase sau calm în drum drept. Este cel care păstrează urmele lăsate de frânele dinaintea unui accident de mult uitat.

E amestec de smoală şi miros greu, culoare plumburie şi nimic încântător. E mizerabil cu urme de gumă, măturat de oameni incapabili să termine 12 clase şi scuipat de golani cu prea multă atitudine. E cel apreciat de şoferii vitezomani şi singura companie a tiriştilor în nopţile în care staţia răsună în întreaga cabină. Este cel pe care vrei să goneşti cu mine în noapte şi cel pe care doar farurile îl mai salută.

www.shortie-says.com

Deţin o armă nucleară

Tehnica oricărei bombe nucleare se desfăşoară astfel:

Se analizează ţinta, coordonatele exacte, traiectoria, riscul şi  ameninţarea la care este supusă. Apoi se declanşează lansarea. Simplu şi eficient explozia nucleară are atât efecte imediate cât şi întârziate, pe scurt, unda de şoc împreună cu radiaţia termică -în câteva secunde- şi căderile radioactive -pe parcursul anilor. Dezastrul şi efectul extraordinar al acesteia este evident şi cunoscut de majoritatea populaţiei de pe pământ. La fel cum poţi distruge cu o astfel de frumuseţe ştiinţifică o ţară întreagă, exact aceeaşi tehnică este folosită şi asupra oamenilor, în particular. Se analizează în mod subtil toate lucrurile enumerate mai sus, ba chiar mai mult...se pune accentul pe complexe şi se face abstracţie de coordonate. Noi nu suntem matematică, poate ştiinţă, dar nicidecum matematică.

Revenind asupra subiectului principal, ne ajutăm de secrete, puţine sentimente şi nu uităm niciodată de comportamentul inamicului, avantaj pe care bombele nu îl deţin. Greşim referindu-ne întotdeauna doar la ameninţările pe plan teritorial şi politic, omenirea a ajuns la stadiul unde se depăşeşte acest lucru. Se caută mai adânc în oameni şi în sufletele lor. Aceasta este de fapt adevărata catastrofă, distrugerea lucrurilor fără valoare materială. Vorbele pot avea efectul atomilor în fisiune, pot decalnşa o reacţie în lanţ neaşteptată. Totul este simplu şi calculat. Orice om poate distruge un altul, iar pe o scară mai mică oricine este capabil de a aduce în viaţa altuia o aşa zisă "bombă nucleară".

Desigur, în ambele cazuri prezentate, există riscul de a provoca un război pentru cei puternici, dornici de luptă şi răzbunare, aici pot da clasicul exemplu dintre Rusia şi U.S.A. Există însă şansa de a nimici total oponentul, prea afectat acesta se va retrage pentru a se recupera în linişte, de exemplu mica noastră Românie şi Franţa sau orice altă ţară deţinătoare de bombe nucleare.

Pământul ca şi oamenii mereu se va vindeca singur, dar efectele bombei nu vor dispărea niciodată, nu se vor uita, cum nici rănile sufletului nu se vor închide la fel.

În final pot spune doar BOOM !

Aveţi grijă la armele nucleare sau ar trebuii să zic oameni ? :))

Replica mea, întârziată...

Nu vreau să pleci ! Nu îţi permit ! Nu o să scapi de nimic dacă o să pleci în felul ăsta. O să iei toate amintirile cu tine în buzunare, iar ele o să te tragă la fund în zilele înnorate de la greutatea şi de la neglijenţa cu care le-ai ascuns. Odată ce deschizi uşa aia în faţa cuiva, nu o mai poţi niciodată închide la fel. Nu întelegi ?! "Fisura făcută din cauza impactului e permanentă" Uşa aia nu se va mai închide niciodată la fel.

Eşti un egoist luând tu toate deciziile, mai ales cele care mă implică şi pe mine. 

Alegi mereu calea simplă, ei bine, asta tocmai a dovedit cât de laş eşti, nu cât de înţelept. Te dai repede bătut şi baţi în retragere când crezi că e prea mult pentru tine. Asta nu te va ajuta niciodată în viaţă, o să te loveşti mereu de decizii şi dezamagiri mai mari decât asta, iar dacă cu această decizie nu vei fi împăcat, atunci în viitor ?... 

Nu lăsa să îţi scape persoanele care şti că ţin la tine, doar din frică. Bucura-te de lucrurile mărunte şi lasă ansamblul. Acum câţiva ani aveam o vorbă: "Trăieşte clipa !", tu ai cam uitat să faci asta. Mereu te uiţi prea în avans încât te împiedici de piatra din dreptul tău. Nu uita de prezent, poate n-ai crede dar e cel mai important ;). 

Mi-ai fost alături când am avut cea mai mare nevoie, mie de ce nu îmi dai şansa să îşi fiu şi eu alături ? De ce nu mă laşi să fiu acolo ? De ce te minţi singur zicând că aşa e mai bine ? Şti foarte bine ca nu e aşa ! Lasă-mă să îţi cunosc şi prezentul....nu mă lăsa în trecut, nu îmi place să trăiesc acolo. E trist...nu vreau să mă întrebe cineva dacă te cunosc, iar eu sa îi răspund că te cunoşteam, că te-am cuoscut cândva...

Îmi plăcea la nebunie că nu te ascundeai de mine şi că mă criticai mereu pe faţă cu cea mai mare seriozitate. Am impresia că m-ai cunoscut cel mai bine. Că îmi şti cu certitudine atât toate defectele cât şi calităţile. Niciodată nu ţi-am fost un mister. Ai fost singurul care a reuşit să mă aducă cât mai aproape de pământ, realistule ! Mă bucur totuşi că ai împărtăşit şi câteva momente "astrale" cu mine :)) Nu poţi zice că nu te-am învăţat nimic...

Te urăsc pentru că m-ai lăsat să te pierd....

Be safe, my friend.

One Tree Hill