Serviţi, vă rog !

Pe o tavă, cu garnitură sau fără, picant sau dulce, în farfurii de porţelan şi pahare de cristal ori de sticlă, cuvintele se servesc. Câteodată şi în poala gurmandului alteori acesta nici nu le gustă. Ele trebuie servite cu atenţie, felul potrivit persoanei potrivite cu tupeu de chelner puţin pişcat sau cu teama că acestea nu vor fi pe gustul musafirului.

Mereu cuvinte alese de cele mai bune maniere, totul într-un cadru foarte formal însă acestea sunt mereu mici insulte, la adresa clientului nostru - într-o formă subtilă.

Masa trebuie pregătită din timp, faţa de masă impecabilă sau poate...toată pătată de oaspetele de dinainte. Cu grijă, precizie şi multă eleganţă fiecare dintre noi ştim să adaptăm vocabularul după fiecare persoană în parte, ce ne străbate calea cândva, de-a lungul vieţii noastre.

Cum am descris mai sus este felul de a jigni cu eleganţă şi inteligenta.

Poftă bună !

Dimineţi împreună

Mulţi au scris despre regăsirea iubirii după iubire, dar întotdeauna e greu de crezut în aşa ceva, însă doar viaţa îţi poate demonstra că este adevărat.

Era o dimineaţă cu sentiment liber, de vară, în care soarele ieşea printre norii risipiţi pe cer să îi salute politicos cu o rază ce străbătea camera ajungând până şi pe perna lor. El dormea lângă ea, încă cucerit de vise. Ea deschise ochii şi aşternu pe buze un zâmbet de fericire, de regăsire blândă, în scripiri aurii şi piele fină-albă. Lumina zilei dădea de veste că nu era o oră prea matinală, iar ea se înghesuii un pic mai aproape de pieptul lui cald, trezindu-l. O văzu în braţele lui şi cu toată moleşeala dimineţii o strânse până ce ea icni, apoi făcu un gest sensibil şi tandru sărutându-i încheietura mâinii ei firave. Aceasta părea o mână de copil între ale lui şi nici de cum de femeie proaspăt descoperită. O domnişoară jucăuşă ce era doar a lui, ce sclipea ca un licurici şi îl făcea să spună lucruri nedestăinuite, dar curios că ea le ştia deja - de parcă minţile comunicau între ele înainte ca buzele să poată rosti. Ceasul era pe bufet, iar fără el, bărbatul în devenire din faţa ei, părea mai pierdut în prezent decât putea mintea să cutreiere. Şemineul încă emana o căldură plăcută ce se răspândea în întreaga încăpere, făcându-i mai leneşi şi prea visători pentru a putea da ochii cu lumea de dincolo de pereţii camerei. Mirosul de portocală, dulce, persistent îi trezea ei o poftă nespusă, răcoritoare, că într-o zi de iulie când soarele încingea nisipul de sub tălpi, iar umbra şi fructele erau singurele mofturi ce o săturau. El analiza cu multă atenţie toate detaliile ce o reprezentau, încercând să desluşească misterul feminităţii ei, dar fără folos căci ştia prea bine sentimentele ce îi le scoase la iveală acea persoană de prea puţin timp prezentă şi în lumea lui. Se regăsea ceva de vis în acest decor ce nu prea semăna cu cruda realitate pe care ceilalţi din jurul lor o descriau cu atâta certitudine. Era ceva puternic dar nevinovat sub acele cearceafuri, ce nimeni nu părea să înţeleagă, nici măcar cei doi nu se chinuiau, le plăcea vibraţia inocentă din jurul lor ce trepida în ritm cu inima.
Frumos este cum lumea se hrăneşte din fericirea lor, cum le dă speranţă şi le arată că viaţa trebuie trăită cu o mai multă  doză de fericire decât cunosc ei. Cei doi molipsesc şi acum fiinţele din jurul lor, iar trandafirii parcă se ofilesc tot mai târziu. Îşi completează gândurile şi plăcerile unul altuia precum albastrul mereu umple culoarea cerului, iar stelele completează întunericul nopţii cu scântei argintii. L-aş putea numi războiul minţii şi dragostea corpului. O armonie de neînţeles şi un dor inexplicabil, neîncetat de atingere sentimentală prin materie vie.

tumblr.com