Aerul de vară, noaptea, te îndeamnă spre o călătorie nesăbuită, neplanificată, gâdilandu-ţi pielea care aşteaptă cu nerăbdare căldura soarelui şi a brizei sărate. Inhalezi aerul cu doar un grad sau două mai reci decât temperatura corpului tău şi tremuri de nerăbdare să mai muşti puţin din libertatea pe care ţi-o oferă marea în farmecul abisului ei.
Seara, când nisipul e rece iar marea mai agitată, te serveşte cu scoici şi îţi ascultă poveştile fără glas. Malul îţi zgârie uşor tălpile, iar spuma valurilor sparte care se repede să îţi înghită gleznele te face să dai înapoi amintindu-ţi că ea este sălbatică. Că poate în larg se ascunde o furtună de care nimeni nu va şti până ce zbuciumurile apei de a doua zi îşi vor face apariţia arucându-te fără atenţie spre mal. O guşti ştiind că îţi vei aminti mereu de ea în felul ăsta. Puţin sărată, cu miros dulce de alge şi scoici, o combinaţie de nisip fin şi culoare verde albăstruie.
Te laşi în braţele ei simţindu-te inteles şi în siguranţa fiinţei tale, singur dar totuşi plin de existenţă. Briza care te salută întotdeauna înaintea valului, o laşi să ţi se împrăştie prin toţi porii absorbind-o în şoaptele ei. Te conduce către o meditaţie profundă asupra vieţii, ce nu poate avea altă destinaţie decât fericirea.
Prin sclipirea ochilor, arunci în jurul tău cu picături de viaţă culese din vârtejul valurilor.
Plin, te îndepărtezi de ea lăsând dâre de speranţă aurie şi nisipoasă în urma ta, însă vântul ţi-o şterge cu neglijenţă de pe drum, purtând-o cu el în lumea largă.
Încetul cu încetul, începi să te goleşti şi să ai iar dorul acela nebun de regăsire. Pe ea o găseşti tot acolo, neschimbată, parcă aşteptându-te an de an, să fugi în goană spre ea, să te încarci cu viaţă şi vise. Să îţi înneci plămânii în aer sărat şi miros de alge. Să te laşi plutind în subconştienţă curăţându-te de tot ceea ce a mucegăit în tine de-a lungul anului alături de societate. Misterul ei îţi trezeşte o fantezie. Fantezia de a o cunoaşte mai bine, de a o citi ca rândurile unui roman de dragoste favorit. Îl reciteşti la nesfârşit doar de dragul sentimentului pe care ţi-l transmite involuntar, până ce ajungi să îl înveţi pe de rost.
Ea este şi va fi mereu, cum mulţi ştim deja, salvarea noastră.
Marea...
