Frontul e lumea, soldatul sunt eu, arma e mintea, iar uniforma de camuflaj este corpul. Muniţia este inspiraţia, revelaţia şi creaţia mea, iar ţinta, inamicul şi victima este cititorul. Unii creează gloanţe, eu creez propoziţii, fraze. Cuvintele sunt praful de puşcă, iar eu devin creator şi luptător în acelaş timp.
Sunt un soldat mărunt, nerecunoscut printre milioanele de siluete identice, îmbrăcate în uniforme, camuflate de-a lungul câmpului de luptă. Uniforma mă generalizează, mă ajuta să mă deghizez, să mă furişez fără a fi recunoscută şi astfel mă înfaţişez în parametrii doriţi şi implementaţi de ei.
Cum e arma dependentă de muniţie şi eu sunt dependentă de arma minţii. Procesul e acelaş, se descarcă pe front cu sunete înalte şi joase la fel ca şi mintea mea, apoi rămân goală în faţa cititorului. El mă judecă şi critică după bunul lui plac, iar eu stau neprotejată, vulnerabilă în faţa inamicului cu speranţa de a nu fi ucisă -măcar până îmi reîncarc arma pentru următorul atac.
 |
| pinterest.com |
 |
| inhabitat.com |
