Durere interioara

Lacrimile calde şi sărate, ca spuma mării, mi se revarsă în sânge provocând-mi durere. Inima se îneacă şi nu mai ştie să bată. Se opreşte, îsi schimbă ritmul iubirii în amintiri. Sunt un joc nebun de contradicţii. Plăcerea e ură curată, zâmbetul involuntar a rămas prins în trecut, iar râsul viu al fiinţei mele este trecător la fel ca o ploaie de vară. Sentimentele mă spală şi rămân goală sub cearceaful amintirilor.

19.02.2013

Moarte naturală

Soarele mă atinge iar eu mă înalţ deasupra lui cu graţie şi cu ideea creaţiei ideale în mijlocul stomacului meu, arzând ca un asteroid care a intrat în atmosferă. Închid ochii şi îmi dau drumul eliberând greutatea asteroidului către infinit. Odată liberă simt forţa gravitaţiei cum mă împinge inertic spre unde mi-e locul, acolo jos. Vântul îmi taie pielea trecând în şoapte reci pe lângă mine. Ochii mă ustură de mizeria ce se află sub mine. Impactul îmi anesteziază corpul iar asfaltul îmi murdăreşte sufletul de scrum. A putrezit totul aici jos cât timp eu împărţeam patul cu norii. Voi putrezii şi eu odată cu acest loc însă asfaltul nu îi va da voie pământului să mă înghită şi să mă lase să mă dezintegrez sub liniştea lui. Sufletul reuşeşte să evadeze trezit de ultima scânteie a inimii. Cu greu se strecoară printre rămăşiţele vieţii zburând ameţit către cer. Razele îl preiau curaţândul cu lumina lor caldă. Îl aduc mai aproape de soare lasândul să se topeasca înauntru lui. Cu zîmbetul regasirii mă priveşte de sus urmărindu-mi procesul morţii.

http://photos8.org

Lumea mea

Visurile sunt minunate, visurile îţi conturează sufletul. Acele visuri când stai în ploaia caldă de vară cu ochii deschiţi şi te gândeşti la cum vei fi cândva.
Când îţi visezi propria poveste de dragoste nemuritoare, când zici ca lumea e mai bună decât arată, când iubeşti universul şi partea vie din tine. Inspiri mirosul ploii şi al prafului de pe şosea şi aştepţi ca un mic tremurat să te cuprindă. Te simţi fericit, singur, alături de picături. Ai impresia că  doar ele te-ar putea înţelege în acest moment. Eşti viu ! Da, acum ţi-ai dat seama, iar nevoile tale omeneşti de caldură te cheamă în casă. Ud de ploaie dar uscat de regăsire alergi spre camera ta. Zâmbeşti şi nu ştii de ce. Ţi-e greu să vorbeşti, gândurile tale plutesc pe un râu cristalin fără vreo traiectorie. Irealitatea te-a cuprins şi îţi place. E perfect aşa. Ai putea petrece o viaţă de ţestoasă în acest colţişor al minţii tale. E în siguranţă aici, nimeni nu poate ajunge la tine...dar din păcate nici tu nu mai poţi ajunge la ei. Nu mai înţelegi oamenii. Nu şti de ce ei nu pot vedea ce vezi tu. De ce nu pot fi fericiţi fără vre-un motiv ? Nu ne-ar fi tuturor mai bine aşa ?! Toţi am fost corupţi...întrebarea este de cine ? Sunt rare momentele de visare, la unii au dispărut de tot. Coruperea se dovedeşte a fi mare.

Hai să salvăm lumea de corupere şi să îi lăsăm să viseze. Să viseze cu ochii deschişi conştienţi de ceea ce sunt şi de ceea ce reprezintă viaţa. Hai să rămânem în această lume. Întoarcerea la "realitate" este tristă. Nu vreau să plec de aici. Nimeni nu ştie cum arată de fapt realitatea. Fiecare are propria lui formă de realitate. De mici realitatea ne este arătată de ceilalţi în diferite feluri, dar cine a conceput-o ? de ce trebuie mereu să existe un rău şi un bine ? Visarea e binele...răul de ce mai există ? Visarea este o stare de agregare la fel ca iubirea, e o materie nedefinită. De ce trebuie mereu să ne trezim ?

Trezirea e mai mereu  tristă, doar atunci cand realitatea şi visarea se îmbrăţişează într-o formă unică se poate construi o viaţă fericită. Atunci rămâi cu ea şi crezi cu adevarat în fericire...ai ajuns în momentul unde îmbini visarea cu realitatea. Idealul. Acest ideal nu durează mult, mereu se sfârşeşte iar visarea şi realitatea o iau din nou pe doua drumuri diferite, bifurcate de soartă şi destin. Pe drumul principal întâmpini o placuţă pe care scrie mare " REALITATEA, Bine aţi venit". Imediat după ce treci de acea intersecţie şi intri pe teritorul trist, perioada în care cele doua dumuri erau unul şi acelaş îţi revine în minte sub forma unei amintiri neclare pentru care eşti recunoscător ca o ai. Cu timpul uiţi tot mai mult din acea amintire, iar la un moment dat aceasta va fi înlocuită cu alta, dacă eşti norocos. Dacă îţi mai regăseşti drumul spre visare. Dacă mai şti definiţia ei. Eu am încercat sa o traduc, în felul meu, în randurile de mai sus...voi ? Mai cunoaşteţi sentimentul acela ? Dacă nu, v-as putea face eu cunoştinţa cu lumea visării. O stăpânesc destul de bine, va promit  că o să fie mai frumoasă decât realitatea pe care o cunoaşteţi de atâta amar de timp.

Mai exista însă, încă un tip de visare, cea nocturnă, incontrolabilă. Aceste vise sunt neprevăzute. Subconştientul tău deţine controlul asupra lor iar el doar rar te lasă să îţi influenţezi acele 2 până la 3 secunde de lume ireală. Îi place să devină stăpânul somnului tău, asta îl face important, iar tu devi uneori chiar victima lui nevinovată. Noaptea poate deveni periculoasă şi sub plapuma ta. Aveţi grijă de vise !