Sunt în starea de somnolenţă, starea aceea foarte cunoscută de corpul şi mintea mea. Cunoscută din cauza abuzului. Abuzez de simptom, camera mea înecându-se în mirosul somnului. Acesta este profund, persistent, inedit, nedefinit, fără vreo sursă reală. Mă simt completă, şi mă las absorbită de moment. Somnoroasă, ca o pisica alintată de vise şi căldură - căldura mă înmoaie - mă face sa intru în lumea unei stări pe care o primesc rar, foarte rar, de obicei doar iarna.
Cearceafurile acumulează mirosul şi îmi droghează întreaga cameră, e molipsitor.
Dacă profiţi de acest simptom te afunzi în depresie. Dacă e prea mult e devastator, dacă e puţin eşti nemulţumit, dezamăgit şi tânjeşti dupa mai mult. Mereu vrei mai mult. Dacă starea te împânzeşte fără să îţi mai dea drumul devi vulnerabil. Complet este când obţii doza perfectă de viaţă şi visare în tine.
Nu simt nevoia de aer însă plămânii mă imploră...Nu vreau să fiu dependentă de aer, îmi ajunge doar existenţa acestei stări în mine. Îmi spune că ea este tot ce am nevoie pentru a supravieţuii vieţii. Este foarte sigură şi confientă încât încep să îi dau dreptate şi să mă alătur ei. Resping aerul din jurul meu şi închid ochii. Mă las pradă ei, amorţind. În schimb corpul mă sfidează iar aerul îmi intră şuierând prin nări măridu-mi cutia toracică. Corpul mi-a declarat război !
 |
| www.weheartit.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu