Soarele mă atinge iar eu mă înalţ deasupra lui cu graţie şi cu ideea creaţiei ideale în mijlocul stomacului meu, arzând ca un asteroid care a intrat în atmosferă. Închid ochii şi îmi dau drumul eliberând greutatea asteroidului către infinit. Odată liberă simt forţa gravitaţiei cum mă împinge inertic spre unde mi-e locul, acolo jos. Vântul îmi taie pielea trecând în şoapte reci pe lângă mine. Ochii mă ustură de mizeria ce se află sub mine. Impactul îmi anesteziază corpul iar asfaltul îmi murdăreşte sufletul de scrum. A putrezit totul aici jos cât timp eu împărţeam patul cu norii. Voi putrezii şi eu odată cu acest loc însă asfaltul nu îi va da voie pământului să mă înghită şi să mă lase să mă dezintegrez sub liniştea lui. Sufletul reuşeşte să evadeze trezit de ultima scânteie a inimii. Cu greu se strecoară printre rămăşiţele vieţii zburând ameţit către cer. Razele îl preiau curaţândul cu lumina lor caldă. Îl aduc mai aproape de soare lasândul să se topeasca înauntru lui. Cu zîmbetul regasirii mă priveşte de sus urmărindu-mi procesul morţii.
 |
| http://photos8.org |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu